Ziua Absolvirii

Sala de spectacole a Casei de Cultură s-a dovedit neîncăpătoare miercuri, 30 mai, pentru toți cei veniți să-i sărbătorească pe absolvenții Colegiului Național “Roman-Vodă”, promoția 2012. Șefe de promoție au fost desemnate Mădălina Cozma, de la clasa a XII-a A, și Gabriela Sava, de la clasa a XII-a G. Profesori, părinți și bunici, prieteni au venit să împărtășească alături de protagoniști bucuria acestui eveniment unic, într-o atmosferă sărbătorească, cu multe flori, zîmbete și lacrimi șterse pe furiș. Rînd pe rînd, proaspeții absolvenți au urcat pe scenă și au răspuns “prezent” pentru ultima dată în calitate de elevi. Înainte de a fi declarați “absolvenți” de către profesoara Mihaela Tanovici, directorul Colegiului Național “Roman-Vodă”, aceștia au rememorat, cu ajutorul filmelor de prezentar,e cîteva dintre momentele care au pigmentat viața de licean. “Ziua de astăzi este o zi a contradicțiilor. Vorbim de sfîrșit, de sfîrșitul anilor de liceu, în care v-ați format ca oameni și, în același timp, vorbim, zîmbind printre lacrimi, despre început. Vă aflați, astăzi, în fața unei răscruci și, indiferent de drumul pe care îl veți urma, aș vrea să știți că, dacă, peste ani, într-un sertar prăfuit, veți păstra alături de fotografii din tinerețe, de prima scrisoare de dragoste și, eventual, de fițuicile după care ați copiat în liceu, și imaginea vechiului și dragului nostru colegiu, noi profesorii voștri, ne vom simți răsplătiți și vom ști că nu am muncit degeaba. V-am provocat în patru ani la numeroase încercări, v-am cerut performanță, v-am cerut să vă implicați în proiecte, să lucrați în echipă. Voi ne-ați dat nouă tinerețe și ați dus mai departe spiritul romanvodist și numele liceului nostru. Vă urez succes la toate examenele pe care le aveți în față, la examenul de bacalaureat, la admiterea la facultate și, cel mai important, la examenul vieții, pe care vă doresc să-l treceți cu brio“, a spus, în deschiderea festivității, directorul Mihaela Tanovici, aflată, miercuri, în triplă ipostază: de profesor la o clasă de absolvenți, de director și de mamă de absolventă din promoția 2012. “«Roman-Vodă» a dat în fiecare an generații de care sîntem mîndri, care, cu timpul, au devenit un club de elită. Urmează pentru voi un moment important, cel al alegerii. Vă urez să faceți alegerea care trebuie, astfel încît să vă faceți profesia cu plăcere, prima condiție ca să fiți cei mai buni“, a spus primarul Laurențiu Leoreanu, care a mărturisit că participarea îl face să retrăiască emoțiile avute cu mai bine de 20 de ani în urmă, cînd se afla, de asemeni, în postura de absolvent al Colegiului Național “Roman-Vodă”.

Premiantele promoției 2012

Cursul festiv al romanvodiștilor s-a încheiat cu un moment devenit deja tradiție: transmiterea simbolurilor liceului de la șefii de promoție ai absolvenților din 2012 către cei mai buni dintre elevii de clasa a XI-a. Cei mai buni absolvenți din 2012 au fost Mădălina Cozma, de la clasa a XII-a A, pentru profilul real, și Gabriela Sava, clasa a XII-a G, pentru profilurile umaniste. Ele au înmînat coloana infinitului și cheia cunoașterii colegelor lor mai mici Mara Ieșanu, de la profil real, și Georgiana Nistor, de la profilul uman.

Cu media 10 în clasa a XII-a și media 9,70 în cei patru ani de liceu, Mădălina Cozma (foto) a fost declarată cea mai bună absolventă din domeniul real. “Este un moment emoționant pentru mine, care mă onorează. Am petrecut în liceu ani minunați, în care mi-am făcut prieteni pe toată viața, în care am avut profesori excepționali, de la care am învățat lucruri importante, nu doar din cele care țin strict de școală, ci, mai ales, pentru viață“, a spus Mădălina Cozma. Absolventă a profilului matematică-informatică, Mădălina intenționează să-și continue studiile în domeniul IT-ului.

Gabriela Sava din clasa a XII-a G, profilul științe sociale, a pus punct cu brio statutului de elev, în care s-a remarcat prin participări la olimpiade și concursuri, în care a obținut premii la olimpiade naționale și s-a implicat în proiecte și activități extrașcolare.
Am pus punct celei mai frumoase perioade din viața mea de pînă acum, ani în care m-am format ca om și de care îmi voi aminti mereu cu drag“, a spus Gabriela Sava, care își dorește să urmeze cursurile Facultății de Drept.

PARADA ABSOLVENTILOR

Joi, 31 mai, la Roman a fost ziua absolvenților. Absolvenții promoției 2012 din toate liceele romașcane au participat joi la un eveniment inedit, care poate deveni tradiție: Parada absolvenților, organizată de Primăria Roman și Inspectoratul Școlar Județean Neamț.Tinerii care abia au încheiat cursurile au străbătut centrul orașului, pe traseul Hotel Roman – Piața Roman Mușat, atrăgînd atenția și zîmbetele trecătorilor. Parada s-a încheiat în piața din fața Casei de Cultură, unde au fost așteptați de primarul Romanului, profesorul Laurențiu Dan Leoreanu, și de inspectorul Maria Ghiniță, reprezentanta Inspectoratului Școlar Județean Neamț.
Vă felicit, dragi absolvenți, și vă doresc mult succes la examenul de bacalaureat și, mai ales, mult succes în viață. Veți merge mai departe la școli și la specializări, dar să nu uitați niciodată că la Roman v-ați petrecut copilăria și adolescența, că aici ați pus piatra de temelie a formării voastre și că de aici pășiți, astăzi, mai departe, cu temeritate și speranță, pentru a vă îndeplini toate visele“, le-a urat primarul Romanului, Laurențiu Dan Leoreanu, care a adăugat că printre ei se află viitorii primari și consilieri ai orașului. Au fost felicitați, în mod special, cei mai buni dintre absolvenții promoției 2012, șefii de promoție de la toate liceele romașcane, care au primit diplome speciale, însemnele orașului și cîte un premiu în bani, în valoare de 200 de lei.
Premiile au fost înmînate de primarul Romanului, de inspectorul Maria Ghiniță și de directorii liceelor la care aceștia au învățat. Au fost premiați Mădălina Cozma și Gabriela Sava, de la Colegiul Național “Roman-Vodă”, Alexandra Mihai, de la Grupul Școlar “Vasile Sav”, Crina Andreea Iacobuți, de la Colegiul Tehnic “Miron Costin”, Iuliana Petrariu, de la Liceul cu Program Sportiv, Cătălina Ciobanu, de la Colegiul Tehnic “Petru Poni”, Camelia Maria Pal, de la Colegiul Tehnic “Danubiana”, Ștefan Prepeliță, de la Seminarul Teologic Ortodox “Sfîntul Gheorghe”, și Albert Alexandru Cimpoeșu, de la Seminarul Teologic Romano Catolic “Sfîntul Francisc de Assisi”.

Mulți dintre tinerii participanți la paradă au avut cu ei și o carte pe care au donat-o, apoi, Bibliotecii din Roman, în cadrul campaniei intitulate “Eu îți dau o carte, tu doar citește!”.