Colegiul Naţional “Roman-Vodă” a găzduit vineri, 22 martie, cea de-a cincea ediţie a simpozionului “Basarabia, străvechi pământ românesc”. Evenimentul a fost onorat de participarea profesorului universitar doctor Gheorghe Cliveti, a preşedintei Asociaţiei Astra din Iaşi şi a oficialităţilor locale.
Evenimentul a fost organizat de catedra de istorie a colegiului, în colaborare cu Primăria Roman, Inspectoratul Școlar Judeţean Neamţ, Despărţământul Astra “Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, Asociaţia Culturală “Pro Basarabia şi Bucovina” Roman şi Asociaţia “Muşatinii” din Roman. Momentul a fost onorat de prezenţa primarului Romanului, Laurenţiu Dan Leoreanu, a invitaţilor speciali Areta Moşu, preşedinte al Despărţământului Astra, a profesorului universitar doctor Gheorghe Cliveti, de la Facultatea de Istorie a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, şi a profesoarei Elena Preda, inspector şcolar pentru istorie în cadrul Inspectoratului Școlar Judeţean Neamţ.
“Este o mare bucurie pentru noi că am ajuns deja la ediţia cu numărul cinci a acestei manifestări, o întâlnire de suflet, care atinge un subiect care ne interesează pe toţi. Trebuie să mărturisec că pentru noi legătura cu Basarabia are o conotaţie specială, am reuşit să încheiem parteneriate cu şcoli din Basarabia, am fost la Edineţ şi ne-am simţit ca acasă, iar anul trecut am fost gazda unui grup de tineri de origine română din Ismail, care ne-au mulţumit că le-am dat posibilitatea de a se întoarce acasă”, a spus profesoara Mihaela Tanovici, director al Colegiului Naţional “Roman-Vodă”, în deschiderea lucrărilor.
“Pentru orice istoric, un cuvânt despre Basarabia obligă mult. E reconfortant să poţi spune «Basarabia, străvechi pământ românesc» şi să ne amintim mereu că Basarabia este pământ românesc. Dar, în prezentarea mea, aş vrea să dezvolt o altă dimensiune a subiectului: cea a dramei Basarabiei”, a spus profesorul universitar doctor Gheorghe Cliveti. “Îi felicit pe cei care au avut iniţiativa de a organiza acest eveniment, astfel ca faptele istoriei să rămână mereu vii în sufletele noastre. Astfel de evenimente ne fac să fim mai uniţi, mai buni, mai puternici, mai prietenoşi. Cred că aceasta este cel mai important mesaj al acestui simpozion”, a spus primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.
După alocuţiunile de deschidere au intrat în scenă membrii trupei de teatru “Gong”, care au susţinut un recital de versuri patriotice. După ce invitaţii şi-au prezentat lucrările, au fost premiaţi elevii care s-au prezentat cu cele mai bune lucrări la concursul cu tema “Basarabia – repere romaşcane, istorie şi realitate”.
23 March
02:44 2013
Cosette ZANOCEA
Sursa: http://www.romanvoda.ro/presa/unirea-basarabiei-este-aniversata-la-roman/