REABILITAREA CORPULUI B AL CNRV ÎNCEPE ÎN TOAMNĂ

Lucrările vor costa peste 1,5 milioane de lei și se vor încheia în cel mult doi ani.

În ultimii ani, miliarde de lei vechi au fost cheltuite pentru reabilitarea corpului B al Colegiului Național “Roman-Vodă” (CNRV), pentru executarea șarpantei și consolidarea fundației acestuia.
După mai multe tentative de renovare ratate în anii din urmă, clădirea de patrimoniu în care a funcționat corpul B al colegiului va fi, în sfîrșit, consolidată.

Primarul Laurențiu Dan Leoreanu a anunțat că lucrările de reabilitare a corpului B al CNRV vor începe în scurt timp și că investiția va fi finanțată majoritar din bugetul local. “Proiectul este finalizat, iar lucrările vor începe din acest an. Sperăm ca, din această toamnă, cel tîrziu în luna noiembrie, să începem consolidarea corpului B al colegiului. Lucrările s-ar putea încheia în un an și jumătate, doi ani – cel mult. Estimăm că va fi necesară cheltuirea a 1,5 – 1,7 milioane de lei pentru consolidarea acestei clădiri de patrimoniu. Sumele vor fi alocate în principal din bugetul local, dar contăm și pe sprijinul financiar al altor instituții, în vederea realizării acestui demers“, a precizat primarul Laurențiu Dan Leoreanu.

25 August
03:11 2012
Alex Nistor