Olimpica internaţională Mara Ieşanu

Olimpica internaţională Mara Ieşanu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Roman Vodă” din Roman, a primit  un valoros premiu pentru rezultatele deosebite obţinute la concursurile şcolare în anul 2011: Distincţia Alianţei Colegiilor Centenare din România (organizaţie din care face parte şi colegiul romaşcan).

Premiul i-a fost înmânat , în cadrul unei întruniri găzduite de Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti. „Mara Ieşanu este o tânără deosebită, care a obţinut rezultate remarcabile nu doar la olimpiadele naţionale şi internaţionale la care a participat, ci şi în activitatea extraşcolară şi de voluntariat. Drept urmare, am decis să-i acordăm această distincţie – care, subliniez, nu se acordă decât unui număr foarte mic de elevi din ţară. Alături de Mara, au mai primit astăzi premii numai încă cinci elevi. Premiul oferit este o recunoaştere a calităţii acestor tineri care fac cinste şcolilor la care învaţă, profesorilor care-i îndrumă şi părinţilor care îi sprijină”, a declarat George Cazacu – director al Colegiului naţional „Sfântul Sava” Bucureşti şi preşedinte în exerciţiu al Alianţei Colegiilor centenare din România.

Mara Ieşanu, îndrumată de profesoara Crenguţa Radu, a avut un an 2011 foarte reuşit din punct de vedere al performanţelor obţinute: a fost premiată la olimpiada naţională de chimie, a fost selectată în lotul naţional al României de chimie şi a obţinut, în luna iulie, medalia de bronz la Olimpiada pluridisciplinară din Yacuţia (Federaţia Rusă). „Acest premiu reprezintă pentru mine o încununare a muncii de un an. Sunt fericită că fac parte din grupul select al celor recompensaţi de Alianţa Colegiilor Centenare, alcătuită numai din şcoli la care învaţă elevi cu rezultate şcolare de excepţie, olimpici naţionali şi internaţionali. Sper să confirm şi în acest an, prin rezultate bune la olimpiada de chimie, încrederea care mi-a fost acordată. Deocamdată, mâine (sâmbătă, 10 martie – n.r.) am de trecut un prim hop: etapa judeţeană a olimpiadei”, a spus Mara Ieşanu.