Amira Voinovici, elevă în clasa a XI-a a Colegiului Național “Roman-Vodă”, a primit premiul “Tinere condeie”.
În plină epocă a calculatoarelor și a ciripitului pe mess, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național “Roman Vodă” la specializarea matematică – informatică, viitoare doctoriță, Amira Voinovici își găsește timp și pentru poezie. Poeziile sale, departe de a fi doar încercări, au fost apreciate de juriul fazei naționale a Concursului de creație literară “Tinere condeie”. Lucrările sale sînt incluse în Antologia cenaclului național al elevilor “Săgetătorul”, cenaclu – junior al Uniunii Scriitorilor din România.
“Reușesc să le împac pe toate, chiar dacă, la prima vedere, par lucruri cu totul diferite. Scriu în timpul liber pentru că simt că asta mă reprezintă. Scriu poezie pentru că, pentru mine, este un mod de a mă cunoaște mai bine, este un fel de excursie prin mine”, a spus Amira.
Toți cei care o cunosc de mult pe Amira știu că aceasta are o fire de artistă. De-a lungul timpului a trecut de la pictură la proză și, apoi, la literatură, încercînd să descopere “ce-i vine” mai bine. Începutul activității sale literare a coincis cu începutul vieții de licean.
“Am început cu pictura pentru că îmi părea, la acea vîrstă, mai simplu de abordat. Debutul în scris l-am avut în proză. Încurajată de doamna profesoară Gabriela Romano, am început să scriu poezie și am descoperit cu plăcere că acest gen literar mă reprezintă. Premiul pe care l-am obținut a fost o surpriză pentru mine, nu mă așteptam ca poeziile mele să fie primite atît de bine”, a spus Amira.
25 September03:05 2012
Cosette ZANOCEA