Mara Ieșanu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național “Roman-Vodă”, a fost propusă pentru a primi premiul Lykeion, acordat în fiecare an de Alianța Colegiilor Centenare din România, din care face parte și colegiul romașcan.
Premiul se acordă în fiecare an, în jurul datei de 1 martie, unui elev din colegiile cu tradiție din România, care s-a remarcat la concursurile școlare și s-a implicat în proiectele și activitățile promovate de școală.
“Am propus-o pe Mara pentru că este o elevă cum și-ar dori multe licee să aibă. CV-ul Marei este impresionant, a avut întotdeauna numai medii de 10, participări la fazele naționale ale olimpiadelor școlare, la fizică și la chimie, iar anul trecut – o medalie de bronz obținută la Olimpiada internațională pluridisciplinară din Yacuția. Cu toate aceste performanțe școlare, Mara se implică și în proiectele școlii, atît în cele care s-au derulat în țară, cît și la nivel internațional. Lupta pentru premiul Lykeion este strînsă, dar consider că Mara are șanse mari de a-l obține“, a spus profesoara Mihaela Tanovici, directorul Colegiului Național “Roman-Vodă”.
Odată cu premiul Lykeion, Alianța Colegiilor Centenare din România va acorda un premiu și unei personalități din cultura românească, pentru acest an fiind propus criticul literar Nicolae Manolescu-ambasadorul României la UNESCO, după ce, la ediția din anul trecut, a fost premiat academicianul Mihai Malița.
17 February16:32 2012Cosette Zanocea