Grecia a fost sărbătorită la “Roman-Vodă”

Evenimentul a fost prilejuit de aniversarea a 193 de ani de la trecerea eteriştilor prin Roman. Manifestarea marchează reluarea colaborării dintre “Roman-Vodă” şi Liceul nr. 4 din Katerini.

Colegiul Naţional “Roman-Vodă” şi Comunitatea Elenă din Roman au făcut joi, 27 februarie, primul pas spre redeschiderea unui parteneriat cu Liceul nr. 4 din Katerini, Grecia. Colegiul romaşcan a găzduit manifestarea “O pagină de istorie a luptelor poporului grec pentru realizarea Statului grec, suveran, liber şi independent”, evocarea momentelor de acum aproape 200 de ani fiind completate de un scurt spectacol susţinut de membri ai comunităţii şi de elevi ai colegiului care frecventează cursurile de limbă neo greacă, predate de profesoara Nicoleta Tudor sub egida comunităţii. “Veţi asista astăzi, aici, la o altfel de lecţie de istorie. Sărbătorim astăzi, în avans, Ziua naţională a Greciei şi, în acelaşi timp, reînnoim un parteneriat ale cărui baze au fost puse în 2001″, a spus profesoara Mihaela Tanovici, directorul Colegiului Naţional “Roman-Vodă”.

Inginerul Boris Cepalis, preşedintele Comunităţii Elene din Roman, a făcut, apoi, o prezentare a evenimentelor istorice din 1821 şi despre participarea grecilor din diasporă la revoluţia care avea drept scop eliberarea Greciei de sub otomani. “Se împlinesc, astăzi, 193 de ani de când Detaşamentul Sacru, condus de Alexandru Ipsilanti, a trecut prin Roman, în drumul de la Iaşi spre Bârlad”, a spus preşedintele Comunităţii Elene, după care a făcut o scurtă incursiune în istoria Greciei şi a vorbit despre influenţa acestui popor asupra culturii şi civilizaţiei mondiale.

Manifestarea s-a încheiat cu un recital de poezie în limbile română şi greacă, susţinut de Ioana Zaharia şi Eduard Iosif, şi cu un moment muzical susţinut de profesoara Elisabeta Cristea, profesorul Dorin Dobra şi Vlăduţ Murariu. “O înregistrare a acestui eveniment va ajunge la liceul din Katerini, cu mesajul de reluare a parteneriatului început în 2001″, a spus Boris Cepalis.

28 February 2014

01:09

Cosette ZANOCEA

Simpozion Eminescu, pentru profesori şi elevi

Lector universitar Nicoleta Popa, fostă elevă a şcolii gazdă, Colegiul Naţional “Roman-Vodă”, a susţinut o conferinţă în deschiderea lucrărilor.

La Colegiul Naţional “Roman-Vodă” a avut loc miercuri, 15 ianuarie, cea de-a patra ediţie a simpozionului “Creaţia eminesciană – operă deschisă”, organizat de catedra de limbă română a Colegiului Naţional “Roman-Vodă”. Invitatul special al simpozionului a fost lector universitar doctor Nicoleta Popa, prodecan al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii “Vasile Alecsandri” din Bacău, fostă elevă a şcolii, care a susţinut o conferinţă despre scrierile lui Eminescu. Cu acest prilej, Nicoleta Popa a donat bibliotecii colegiului un Dicţionar de teatru, care îi poartă semnătura în calitate de traducător. A fost prezent, de asemenea, inspectorul şcolar pentru limba română Gheorghe Brânzei.

simpo2“Revin aici cu mare drag în fiecare an pentru că aici, la «Roman-Vodă», sunt prietenii mei, pentru că aici, mai mult decât în altă parte, trăiesc la înalte cote de emoţie întâlnirea perpetuă cu Mihai Eminescu. Revin la «Roman-Vodă» pentru că aici îi regăsesc pe colegii mei, parcă fiecare mai tânăr cu fiecare an, şi îi redescopăr mereu pe elevii romanvodişti. Mesajul meu pentru toţi, de ziua lui Eminescu, este următorul: învăţaţi întotdeauna, dragii mei, cu aceeaşi plăcere cu care citiţi poeziile lui Eminescu”, s-a adresat acesta tuturor celor prezenţi.

Simpozionul “Creaţia eminesciană – operă deschisă” dă în fiecare an participanţilor prilejul de a reinterpreta opera eminesciană în concordanţă cu propria viziune. Simpozionul se desfăşoară pe două secţiuni, una destinată profesorilor şi una pentru elevi. “Considerăm că fiecare generaţie are dreptul de a vorbi, de a înţelege în limitele propriilor repere o operă, un text literar, ca un exerciţiu de evaluare a percepţiei estetice, de perfecţionare a competenţelor de interpretare şi de comunicare. Prin acest proiect, încercăm revitalizarea interesului cititorului tânăr pentru opera eminesciană, ieşirea din şablon şi descoperirea unui mare artist, prin implicarea în descifrarea farmecului intrinsec al scriiturii sale”, a spus profesoara Gabriela Romano, coordonatoarea echipei de organizare a evenimentului.

16 January 2014
01:59

Cosette ZANOCEA

Sursa: http://www.ziarulderoman.ro/55791/simpozion-eminescu-pentru-profesori-si-elevi/

Medalii pentru astronomii de la “Roman-Vodă”

Elevii romanvodişti au obţinut trei medalii de aur, cinci de argint şi şapte de bronz, la Tabăra Naţională de Astronomie şi Astrofizică de la Voroneţ.

Membrii Clubului de Astronomie si Astrofizică “Delta”, de la Colegiul Naţional “Roman-Vodă”, conduşi de profesorul Romeo Merfea, au participat la sfârşitul lunii decembrie, la Tabăra Naţională de Astronomie şi Astrofizică desfăşurată în localitatea Voroneţ, judeţul Suceava. Tabăra a fost organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Judeţean Suceava şi Societatea Știinţifică “Cygnus” – Club UNESCO, bucurându-se de participarea a 12 profesori şi 130 de elevi, din zece judeţe ale ţării.

“În cadrul taberei s-au desfăşurat ore de pregătire la nivel de performanţă în domeniul astronomiei şi astrofizicii, seri de observaţii astronomice, susţinute de către toţi profesorii participanţi. Tabăra s-a încheiat cu Concursul Naţional de Astronomie şi Astrofizică «Marin Dacian Bica», desfăşurat după regulamentul Olimpiadei Internaţionale de Astrofizică. Elevii de la «Roman-Vodă» au obţinut, în urma cumulării punctelor de la cele trei probe – teoretică, observaţională, susţinerea de portofolii în acest domeniu -, trei medalii de aur, cinci medalii de argint şi şapte medalii de bronz, la secţiunea seniori, rezultat care i-a situat în fruntea clasamentului taberei”, a precizat profesorul Romeo Merfea, care a coordonat activitatea grupului.

Ca o confirmare a calităţii activităţii desfăşurate în domeniul astronomiei şi astrofizicii, profesorul Romeo Merfea a fost cooptat în cadrul membrilor Comitetului de Organizare a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică, ce se va desfăşura la Suceava, în luna august.