REABILITAREA CORPULUI B AL CNRV ÎNCEPE ÎN TOAMNĂ

Lucrările vor costa peste 1,5 milioane de lei și se vor încheia în cel mult doi ani.

În ultimii ani, miliarde de lei vechi au fost cheltuite pentru reabilitarea corpului B al Colegiului Național “Roman-Vodă” (CNRV), pentru executarea șarpantei și consolidarea fundației acestuia.
După mai multe tentative de renovare ratate în anii din urmă, clădirea de patrimoniu în care a funcționat corpul B al colegiului va fi, în sfîrșit, consolidată.

Primarul Laurențiu Dan Leoreanu a anunțat că lucrările de reabilitare a corpului B al CNRV vor începe în scurt timp și că investiția va fi finanțată majoritar din bugetul local. “Proiectul este finalizat, iar lucrările vor începe din acest an. Sperăm ca, din această toamnă, cel tîrziu în luna noiembrie, să începem consolidarea corpului B al colegiului. Lucrările s-ar putea încheia în un an și jumătate, doi ani – cel mult. Estimăm că va fi necesară cheltuirea a 1,5 – 1,7 milioane de lei pentru consolidarea acestei clădiri de patrimoniu. Sumele vor fi alocate în principal din bugetul local, dar contăm și pe sprijinul financiar al altor instituții, în vederea realizării acestui demers“, a precizat primarul Laurențiu Dan Leoreanu.

25 August
03:11 2012
Alex Nistor

DONAȚIE PENTRU COLEGIUL NAȚIONAL “ROMAN-VODĂ” DE LA PICTORIȚA VIOLETA LĂCĂTUȘU

Poeta, prozatoarea și pictorița Violeta Lăcătușu (foto) va dona trei tablouri muzeului Colegiului Național “Roman-Vodă”, găzduit de Casa Hogaș.

Cele trei lucrări vor fi donate în cadrul manifestărilor din luna septembrie, prilejuite de împlinirea a 140 de existență a liceului. Motivația donației este de natură sentimentală. “Am fost elevă a Liceului «Roman-Vodă». M-am reîntors în liceu ca profesor. Am o legătură de suflet cu liceul în care m-am format“, a spus donatoarea.
În două dintre cele trei tablouri pe care pictorița Violeta Lăcătușu le va lasă cu titlu de donație liceului, tema aleasă este peisajul, iar cel de-al treilea este o reprezentare abstractă. Fostă elevă a Liceului “Roman-Vodă”, Violeta Lăcătușu nu este la prima donație. Zestrea de carte a liceului a crescut și datorită unei donații de carte pe care scriitoarea a făcut-o în urmă cu cîțiva ani.
Violeta Lăcătușu se va alătura foștilor elevi roman-vodiști care se vor reîntîlni la jubileul liceului, programat în luna septembrie, moment care va fi marcat prin organizarea de activități culturale, artistice, științifice și sportive.

Violeta Lăcătușu a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității “Al. I. Cuza” din Iași, promoția 1967. Și-a început activitatea publicistică în 1970, prin cîteva eseuri despre opera lui Lucian Blaga, Nichita Stănescu și Ion Barbu în analele științifice ale universității ieșene. După 1990, a publicat eseuri în revistele “Cronica”, “Ateneu”, “Antiteze” și “România literară”. Primul roman, intitulat “Simurgul”, apărut în 1999, la Editura Junimea din Iași, apoi volumul de poezii “Inițieri astrale” (2003, Editura Crigarux) și romanele “Imprevizibilă este săgeata destinului” (2004), “Să crezi în imposibil” (2008).
Cel mai recent volum de versuri este “Prin universul holografic”, apărut în 2010.
La fel de talentată ca pictoriță, cît și ca scriitoare, este o prezență nelipsită de la anualele moldave ale artiștilor plastici din Roman, de la expozițiile de pictură și lansări de carte.

14 August
01:57 2012
Ana-Maria Postelnicu

ROMANVODIȘTII DIN TOATĂ LUMEA STRÎNG RÎNDURILE

Colegiul Național “Roman-Vodă” va aniversa, în această toamnă, 140 de ani de cînd clopoțelul a sunat pentru prima dată între zidurile școlii.

Cu acest prilej vor fi organizate numeroase activități culturale, artistice, științifice și sportive, la care sînt așteptați să participe toți cei care sînt sau au fost romanvodiști.
Sperăm să transformăm acest eveniment într-o adevărată sărbătoare, de simțire aleasă, la care îi așteptăm pe toți cei care și-au pus baza personalității în școala noastră. Așteptăm ca toți cei care au fost și încă sînt legați de «Roman-Vodă» și doresc să se implice în buna desfășurare a evenimentului să ne adreseze gîndurile lor bune și intențiile de sponsorizare, adresîndu-se colectivului de inițiativă, telefonic sau la adresa de email tmromanvoda@yahoo.com”, a spus profesoara Mihaela Tanovici, directorul Colegiului Național “Roman-Vodă”.

Din comitet face parte și Cornelia Jora, bibliotecara colegiului. Au răspuns pînă acum invitației frații Andrei și Sorin Dimitriu, foști miniștri, și ambasadorul UNESCO Șerban Ursu.

10 August
03:19 2012
Cosette Zanocea

CASĂ NOUĂ PENTRU “ROMAN-VODĂ”

Reabilitarea și modernizarea Corpului A de la Colegiul Național “Roman-Vodă” sînt aproape de final.

Au fost finalizate deja lucrările în aripa laboratoarelor, precum și la sala de festivități, iar fațada liceului este gata în proporție de peste 50%. “Sperăm să putem începe anul școlar în «casă nouă». Din păcate, în proiect nu este prevăzută și modernizarea aulei «Garabet Ibrăileanu», unde se desfășoară de obicei evenimentele deosebite din viața școlii noastre. Singura noastră șansă ar fi doar o sponsorizare, pentru că fondurile proprii nu ne permit o asemenea investiție“, a spus profesoara Mihaela Tanovici, directorul Colegiului Național “Roman-Vodă”.

Proiectul pentru modernizarea corpului A – care include reabilitarea termică a clădirii, reparații ale tîmplăriei, montarea unei noi centrale termice și înlocuirea instalațiilor de încălzire – va presupune cheltuirea a 3,5 milioane de lei.

09 August
03:11 2012
Cosette Zanocea

REPERE: MĂDĂLINA DRAGOMIR VA STUDIA MEDICINA ÎN MAREA BRITANIE

Eleva de la Colegiul Național “Roman-Vodă” a fost acceptată la Universitatea Aberystwyth. Decizia Mădălinei a fost luată la recomandarea unui alt roman-vodist, student în anul II la aceeași universitate.

Exodul medicilor din România către state cu unități spitalicești ultra-dotate și cu respect față de specialiști a determinat-o pe roman-vodista Mădălina Dragomir (foto) să se gîndească mai bine înainte de a se decide dacă va urma studiile universitare în domeniul medical în țară sau în străinătate. Primele impresii despre mediul academic din afara țării i le-a dat un prieten, Adrian Mironaș, fost elev al Colegiului Național “Roman-Vodă”, în prezent student în anul II la Facultatea de Biochimie din cadrul Universității Aberystwyth din Țara Galilor. “De la Adrian am aflat informațiile de la fața locului privind oportunitățile de finanțare și particularitățile programului de studiu. În aceste condiții, mi-a fost ușor să iau decizia finală“, a spus Mădălina Dragomir.

Mădălina Dragomir a optat în liceu pentru profilul matematică-informatică. Nu se gîndea atunci să urmeze o carieră în medicină.

Rezultatul bun la examenul de bacalaureat – media 9,70 -, testul de limbă engleză, o bună motivație și veniturile ale familiei Dragomir au fost condițiile pentru care Mădălina fost acceptată la Universitatea Aberystwyth. Este pasionată de IT, îi plac călătoriile și speră să-și găsească timp pentru a le îmbina fericit pe perioada studenției.

4.000 de lire pe an, taxa de școlarizare

Costul unui an de studiu este de 9.000 de lire sterline, din care 4.000 de lire va plăti Mădălina, iar restul este contribuția facultății, la care au dreptul studenții cu venituri mici. “Pentru a plăti taxa de școlarizare, o să aleg un credit pentru studenți. Cred că și părinții vor găsi o posibilitate să mă susțină“, a spus Mădălina Dragomir.

Tînăra va ajunge în Anglia pe 20 septembrie, iar cursurile vor începe după o săptămînă. În săptămîna liberă, Mădălina va parcurge o perioadă de acomodare și integrare cu rigorile mediului universitar din Anglia. “Este o săptămînă introductivă pentru studenții străinii, care vizează cunoașterea universității și a colegilor, a regulamentelor studențești, a modului în care se desfășoară orele și activitățile“, a spus Mădălina.

Despărțirea de părinți nu va fi una ușoară. Mădălina nu a avut nevoie să-și convingă mama de plecarea în străinătate. În schimb, tatăl a fost ceva mai sceptic cînd a aflat că Mădălina trebuie să plece. Nu pentru că nu ar fi fost de acord ca Mădălina să-și urmeze visul, ci pentru că: “o fată are și ca fata lui, nu-i nici una!“.

08 August
01:56 2012
Ana-Maria Postelnicu