Un An, bogat în “Ave”, pentru Urbea noastră mușatină, în rotunjiri de răboj, trei din ele terminîndu-se cifric cu “tăcutul” zero. Un zero care, singur, e imponderabil, în schimb, cînd mai are-n față și alte cifre, devine un popas solemn, aniversar, declanșînd fie ropote de aplauze, fie momente de tăcere.

În anul de acum, cu un grupaj “calendaristic” la finele scriiturii sale, ne întîlnim cu trei evenimente de “zile mari”. Centenar Celibidache, un deceniu de activitate editorială la “Mușatinia” și o sută patruzeci de ani în dăinuirea Liceului “Roman-Vodă”. Toate trei, de o deosebită altitudine culturală.O biografie a unui lăcaș spiritual care, deși peste el au trecut și ani și evenimente, se păstrează mereu tînăr, asemeni lui Dorian Gray al lui Oscar Wilde. O vatră de învățămînt, a cărui viețuire te duce cu gîndul la succesiunile multiple de pe Columna decebaliană. Un RV prin care s-au perindat regulat, zeci de generații adolescentine, precum, astralic, pe Terra noastră “au cadențat”, clepsidric, solstiții și echinoxuri.Noi, ce gîndim aceste rînduri, aparținem Generației lui “Vă ordon, treceți”… multe. Treceți peste adolescență, peste primii ei fiori, pesteMont Blancul majoratului și peste dreptul fiecăruia de a avea un ideal, un “mîine”. Un mîine, redus la un azi incert, “azi”, în care gîndeam cît vom mai fi în viață… “Or not to be, or be”…Se vorbește despre “Primele trei minute” ale “Bang”-ului galactic.

Pentru generația lui ’44, atunci am fost “Ultimele trei minute”, ale unui “crunch” de soartă. Iar astăzi, cei ajunși…miracol…pînă azi, dorim s-aducem pentru Roman-Vodă, trei omagii, nici “prime” și nici “ultime”, acestui lăcaș sacru de învățătură, doar lui, ca pe un prim “Ave”, El care asemeni lui Danko, a mers, toamnă de toamnă, înapoi, spre a lua o nouă generație de proto-oameni și a-i aduce să devină știiutori ai neștiutului știut.Un “Ave” altul, adus acelor generații din trecut și pînă astăzi, ce-au zămislit noi constelații de înfăptuiri, de la multiple ABC-uri și pînă la creații LHC.Și-acum un “Ave” terț, acelor care, începînd de mîine, abia plecați la drumuri tot mai grele, înspre un viitor în care “Homo”, devine tot mai mult și “sapience” și “creator”.

Dorim ca ei să-nalțe, zi de zi, nu doar Mausoleuri belicoase, sau Arcuri de Triumf, ci numai Monumente “zgîrîie-cer”, întru glorificarea, cotidiană, firească, fără prea multe vorbe, a verbelor: “a fi”, “a ști”, “a crea”.Tu, Roman-Vodă”, de la toți, urarea de-a rămîne, peste ani și ani, doar Tu, ca un același demiurg de Mîine. Pentru un “mîine” care, însă, va ființa nu tu și doar tu, ci zbor și numai zbor…De la un “ieri” cu mult prea ieri, Tu, “Roman-Vodă” cel Voievodal, primește ca Omagiu, un obelisc, de prețuire pentru ce “a fost” și de speranță-n ceea ce “va fi”.

Profesor Gheorghe A.M. Ciobanu