Un An bogat în “Ave” pentru Urbea noastră mușatină în rotunjiri de răboj, trei dintre ele terminându-se cifric cu “tăcutul” zero. Un zero care singur imponderabil în schimb când mai are în spate și alte cifre devine un popas solemn aniversar declanșând fie ropote de aplauze, fie momente de tăcere.

În anul de acum, cu un grupa “calendaristic” la finele scriiturii sale, en întâlnim cu trei evenimnente de “zile mari”: Centenar Celibidache, un deceniu de activitate editorială la “Mușatinia” și 140 de ani în dăinuirea Liceului “Roman-Vodă”. Toate trei de o deosebită altitudine culturală. O biografie a unui lăcaș spiritual care, deși peste el au trecut și ani și evenimente, se păstrează mereu tânăr, asemeni lui Dorian Gray al lui Oscar Wilde. O vatră de învățământ a cărui vieăuire te duce cu gândul la succesiunile multiple de pe Columna decebaliană. Un RV prin care s-au perindat regulat zeci de generaăii adolescentine precum astralic pe Terra noastră “au cadențat” clepsidric solstiții și echinocții. Noi, cei ce gândim aceste rânduri, aparținem generației lui “vă ordon treceți”… multe. Treceți peste adolescență, peste primii ei fiori, peste Mont Blanc-ul majoratului și peste dreptul fiecăruia de a avea un ideal, un “mâine”. Un mâine redus la un azi incert, “azi” în care e gândeam cât vom mai fi în viață… “or not to be, or be”. Se vorbește despre “primele trei minute” ale “Bang-ului” galactic. Pentru generația lui ’44, atunci au fost “ultimele trei minute” ale unui “crunch” de soartă. iar astăzi, cei ajunși… miracol… până azi, dorim să aduce pentru Roman-Vodă trei omagii, nici “prime” și nici “ultime” acestui lăcaș sacru de învățătură, doar lui ca pe un prim “Ave”. El care, asemenea lui Danko, a mers, toamnă de toamnă, înapoi spre a lua o nouă generație de proto-oameni și a-i aduce să devină știutori ai neștiutului știut. Un “Ave” altul adus acelor generații din trecut și până astăzi ce au zămislit noi constelații de înfăptuiri de la multiple ABC-uri și până la creații LHC.

Și acum, un “Ave” terț, acelor care, începând de mâine, abia plecați la drumuri tot mai grele, înspre un viitor în care “Homo” devine tot mai mult și “sapiens”, și “creator”. Dorim ca ei să-nalțe zi de zi nu doar Mausoleuri belicoase sau Arcuri de Triumf, ci numai monumente “zgârie-cer” întru glorificarea cotidiană firească făr ăprea multe vorbe a verbelor: “a fi”, “a ști” și “a crea”. Tu, Roman-Vodă, de la toți, urarea de a rămâne, peste ani și ani, doar Tu, ca un același demiurg de Mâine, pentru un “mâine” care, însă, va ființa nu tu și doar tu, ci zbor și numai zbor…

De la un “ieri” cu mult prea ieri, Tu, “Roman-Vodă”, cel Voievodal, primește, ca Omagiu, un Obelisc, de prețuire pentru ce “a fost” și de speranță-n ceea ce “va fi”.

Gheorghe A.M. CIOBANU

12 December

03:01 2012

Ziarul de Roman